Sinonimul cuvântului român în Europa este discriminare! by Alexia Chiriac

Sinonimul cuvântului român în Europa este discriminare! by Alexia Chiriac

June 4, 2020 Romanian 0

Mai mult decât oricând, discriminarea rămâne un subiect tabu in 2020. Nimeni nu vrea să recunoască că participă direct sau indirect într-o formă sau alta la discriminare. Întrebarea este dacă toată lumea trăiește discriminarea de aceeași manieră sau doar unele persoane sunt mai supuse acestei nefericite situații? Mulți au convingerea că ei nu fac parte din acea categorie care discriminează, în schimb discriminarea începe atunci când tratăm și judecăm anumite persoane diferit de ceilalți și în cele mai multe cazuri într-o formă mai puțin pozitivă.

De ce spun acest lucru? Pentru că am o dubla cultură franceză-română, iar impactul discriminării, deși l-am simțit de la o vârstă foarte fragedă, nu a fost același.
Când ne raportăm la imaginea unei persoane născută în Franța, discriminarea e mai puțin violentă decât atunci când se face referire la cineva care are origini românești.

Discriminarea e peste tot, pe stradă, la scoală, la locul de muncă pe Internet. Si asta doar pentru că există o diferență de culoare de piele, de religie, a țării de origine, de handicap, de aparență sau apartenență, de sex sau orientare sexuală… .

Nu există națiuni perfecte, dar e bine de înțeles că atitudinea unei persoane în individual nu are nimic de-a face cu caracterul general și valorile unei țări întregi.

Cu certitudine există români mai puțin corecți, dar sunt o minoritate, care prin faptele lor nu ar trebui să aducă prejudiciu asupra imaginii globale a tuturor românilor.
Indiferent de efortul a milioane de români cu realizări formidabile, reușitele lor vor fi reduse probabil la doar ceea ce presa și opinia publică știe despre România.

S-au făcut eforturi cosmice la nivel micro și macro-politic pentru a preveni, a lupta sau a pedepsi orice formă de discriminare, dar din păcate se poate constata în continuare prezența ei in cotidian.

Problema e că românii s-au „obișnuit” cu această situație. S-au obișnuit să fie umiliți, batjocoriți, marginalizați fără să riposteze. Multor români li se pare că este „normal” ca lumea să-i privească și să-i trateze „altfel” si sunt neputincioși în a lua poziție împotriva unui sistem deja predefinit. Ar trebui să existe o conștiință unanimă și toți românii să ia atitudine pentru a ieși din acest cerc vicios. Pentru a schimba ceva, fiecare trebuie să fie responsabil în momentul expunerii la orice formă de discriminare. Dar din păcate, din teama de consecințe, de a nu exista schimbări, si pentru nu a pierde și puținul pe care îl au, nu iau măsuri.

Statistic, sunt sute de mii de români care muncesc și trăiesc decent în toată Europa. Sunt oameni normali care s-au integrat într-o altă țară și iau parte zilnic la viața comunității de care aparțin, demonstrând astfel că sunt la fel de buni ca și celelalte minorități. Doar că presa, în special cea tabloidă, nu încetează sa asocieze în mod excesiv cazurile de rromi, de cerșetori, proxeneți și alți infractori cu națiunea română.
Evident, adevărul nu este doar cel relatat punctual tot timpul. Dar cine are puterea să schimbe această situație atâta timp cât sunt ignorate sau mai puțin expuse faptele bune și realizările românilor buni. Sunt multe abuzuri care se fac, tocmai pe această lipsă de informare, ignoranță sau interes de a prezenta și o altă față a realității.
Nu
Nu uitați, discriminarea se învață de acasă, se învață in anturaj, se învață si se propagă prin lipsă de cultură. Soluția este educarea, educația și respectul.

Apreciez și închei cu citatul lui Simon Weil: “Egalitatea constă în recunoașterea publică, generală și eficientă, exprimată de fapt de către instituții și moravuri, că aceeași cantitate de respect și considerație se datorează fiecărei ființe umane, deoarece respectul este datorat ființei umane ca atare și nu are grade. În consecință, diferențele inevitabile între oameni nu trebuie să poarte niciodată sensul unei diferențe în gradul de respect … O anumită combinație de egalitate și inegalitate este constituită de egalitatea de posibilități ”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *